Chindia – Petrolul, va avea loc astăzi, de la ora 16:30, duelul urmând a conta pentru runda a 8-a din SuperLigă. Meciul va fi arbitrat de Andrei Chivulete din Capitală.
Remiza pe care CS Mioveni a înregistrat-o în prologul rundei pe teren propriu cu UTA, scor 1-1, a trimis Chindia pe ultimul loc, echipa lui Adrian Mihalcea deținând „lanterna” cu 2 puncte. Dâmbovițenii vor forța prima victorie din SuperLigă pe „Ilie Oană”, contra celor de la Petrolul, într-un meci în care Chindia va fi organizatoare, stadionul din Ploiești fiind „casa” din ultima perioadă a băieților lui Mihalcea.
De partea cealaltă, „lupii”, care vor avea statutul de oaspeți la acest meci, se află la startul rundei pe locul 6 cu 11 puncte. Echipa lui Nae Constantin trece printr-o perioadă bună, fiind neînvinsă în ultimele cinci reprezentații din SuperLigă, serie în care găzarii au înregistrat trei victorii și două remize, rezultate înregistrate după înfrângerile din startul campionatului cu FC Voluntari (0-1) de pe teren propriu și UTA din depalsare (2-0).
Echipe probabile: Chindia – Petrolul Chindia: Căbuz – Căpușă, Celea, Boldor, Ioniță– Vorobjovas, Dulca – Șerban, Chamed, Popadiuc – Popa Antrenor: Adrian Mihalcea Petrolul: Vâlceanu – Meijers, Tamaș, Huja – Pashov, Seto, Cebotaru, Țicu – Bratu, Ivanovski, Grozav Antrenor: Nae Constantin
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER